luni, 5 noiembrie 2007

Mandrie nationala sau lipsa ei

Nu pot sa spun ca pot fi mandru de porcariile pe care infractorii romani le fac in afara tarii. Nu ar fi normal. Dar nici nu pot spune ca mi-e rusine in vreun fel in acest sens.

Nu ma simt reprezentat de nimeni, ca individ, atat timp cand nu am specificat clar acest lucru. Si atunci cum sa am vreun sentiment de culpa atunci cand un altul face o tampenie pe cine stie ce meleaguri? De unde sa imi vina o fractiune din vina lui catre mine? Este o aberatie doar simplul gand.

Poate va intrebati de ce spun asta. Pentru ca pur si simplu nu am inteles atitudinea de acceptare mioritica a vinovatiei pe care televiziunile noastre dragi si scumpe au avut-o (si, mai grav, au transmis-o, au indus-o si celor care le privesc admirativ, luandu-le drept model) vis-a-vis de "marea crima" pe care un borfas roman a savarsit-o pe alte meleaguri. Nu am inteles de ce au trebuit preluate imagini live de la ceremoniiloe de inmormantare, de la dezbateri, de la discursuri samd...


Nu am inteles de unde vine aceasta atitudine de oaie fricoasa, speriata si tematoare de a fi acuzata de ceea ce nu a facut, dar ... Pentru ca dragii realizatori ai respectivelor emisiuni, dragii redactori, mari oameni de presa, exact aceasta atitudine au indus. Si, mai ales, nu am inteles de ce s-au preluat informatii neverificate (acel infractor s-a dovedit a nu fi si violator, ci un talhar sadea, cu complicatii criminale), atat timp cat privea un cetatean roman, mai ales.

Revenind la ideea mea de inceput. Nu, nu pot fi mandru in niciun fel de faptul ca si astfel de infractori sunt romani. Dar nici nu am vre-un sentiment de vina, de rusine pentru ce fac ei prin alte parti. Pentru ca nu sunt responsabil in niciun fel de acest lucru. Este treaba lor, este viata lor, caracterul lor si raspund ei pentru asta.

Cu atat mai mult cu cat reactia italienilor este una pur politica, total exagerata si aberanta. Ganditi-va doar cate infractiuni se petrec in general in Italia. Aceasta este doar una dintre sutele, daca nu miile de crime petrecute in Italia in decurs de un an. Nu este nimic neobisnuit in ea. O talharie primitiva, facuta de un caracter deviat. Si atat. Ca mii de alte comportamente anormale ale oamenilor.

Din cei peste jumatate de milion de romani din Italia, unul a omorat un om. Iese acest fapt in evidenta, comparativ cu statisticile Politiei Italiene? Nu cred. Ba, cred ca numarul infractiunilor savarsite de romani pe teritoriul italian este se incadreaza sub media criminalitatii din societatea italiana. Si atunci... unde este senzationalul? Senzationalul a fost creeat artificial. De catre o societate manipulata politic (cea italiana) in sensul urei fata de imigranti (imigranti care, dupa cum o arata toate statisticile reprezinta un motor important al progesului societatii lor) si catre o societate media fara personalitate, fara o gandire matura, fara mandrie nationala (cea romana).
De-abia aici pot spune ca mi-a fost rusine. Vazand reactia aberanta a mass-media romaneasca (cred ca nici nemtii post-belici nu s-au invinovatit atat de mult), mi-a fost rusine. Rusine ca fac parte dintr-o societate fara mandrie nationala devarata, fara o tarie de caracter. Pentru ca acestea nu se dovedesc prin declaratii, ci prin fapte. Iar faptele ne-au aratat ca am fost corigenti de aceasta data.

PS: Nu imi aduc aminte ca vre-o televiziune americana sa fi preluat imagini live de la inmormantarea lui Teo Peter, sau de la procesul pedofililor lor acuzatisi dovediti a fi facut atatea perversiuni in Romania, asupra unor copii neaparati. De fapt nu este vorba ca nu imi aduc aminte, ci este vorba de faptul ca societatea americana nu s-a asumat nicio vina in acest sens si nu a fost catusi de putin interesata de subiect. Pentru ca nu era ea responsabila de asta. Asta inseamna doar o fateta a tariei de caracter.

joi, 4 octombrie 2007

Orar, program de lucru cu publicul la Judecatorie

Este interesant de vazut o mica situatie a programelor de lucru cu publicul la Registraturile/Arhivele diverselor Judecatorii din Bucuresti.

In general omul de rand, avand de lucru doar cu o singura Judecatorie, deprinde rapid intervalul orar normal de lucru si ce are de facut atunci cand trebuie sa depuna ceva, sa inregistreze ceva, sa consulte documente si dosare, sa legalizeze si apostileze acte juridice. Invata in cele din urma orarele, camerele si procedurile de lucru.

Partea tragi-comica apare doar atunci cand acelasi om are de facut lucruri similare la alte Judecatorii din Bucuresti. Nimic din ce invatase anterior nu se mai aplica decat aproximativ. Orarele de lucru sunt altele, procedurile sunt altele (inca nu am inteles ce se intampla la Judecatoria sector 2, cine o conduce si ce poate sa gandeasca respectiva persoana - unde functionarii sunt extrem de amabili si cooperanti, dar au de efectuat de 2-3 ori mai multi pasi decat este necesar pentru fiecare operatiune). Totul devine o initiere ciudata in lumea fiecarei Judecatorii.

Cei care conduc aceste institutii trebuie sa inteleaga ca aceasta lipsa de uniformizare a modurilor de lucru, a programelor de lucru cu publicul, a modului de raspuns la cererile omului de rand nu face decat sa creeze o imagine de haos in organizarea sistemului. Aceste diferente aduc prejudicii imaginii institutiilor respective.

Pentru ca omul de rand isi exprima in mod direct nemultumirile atunci cand lipsa de organizare sau organizarea proasta il afecteaza. Iar aceasta afectare inseamna: nervi, ore pierdute, zile de concediu luate de la servici, bani pierduti, sanatate afecatata.

Va propun doar un exercitiu de imaginatie: luati-va o ora din viata si mergeti prin cele 6 Judecatorii din Bucuresti. Veti vedea la unele o proasta organizare, cozi imense, oameni nemultumiti, la altele veti vedea ca totul se desfasoara in liniste, oamenii sunt mai calmi, cazurile lor par a fi mai simple. Veti putea atunci sa trageti concluzia care este adevarul: sunt cazurile dintr-un intreg sector mai banale sau organizarea Judecatoriei este mai buna?

Tichete de masa

In vremurile de inceput ale tichetelor de masa in Romania, firmele aveau pentru societatile care emiteau astfel de tichete un respect total, umil, asemanator celor pentru institutiile de control.

Erau platite comisioane mari (procente ce ajungeau si pana la 10% din valoarea tichetelor de masa), tichetele soseau cu intarzieri mari (si atunci cand soseau, produceau o bucurie foarte mare tuturor - cu toate ca chiar firma client platea si costurile de livrare), tichetele abia putea fi cheltuite. Mai mult decat atat nici magazinele nu aveau viata prea buna cu tichetele de masa pe care le acceptau: programul de lucru cu publicul, pentru rambursarea tichetelor de la magazine era undeva in jurul a 2 ore/zi, banii veneau greu...

Mai mult decat atat, peste tot... era atitudinea aceasta dominanta, aristocrata a emitentilor de tichete de masa de atunci.

Tichetele de masa au fost mult timp un lux necesar pentru fidelizarea salariatilor, sau o obligatie aferenta unui contract negociat cu sindicatele, lux pentru care companiile plateau cu varf si indesat cu timp, efort si umilinta.

Timpurile au trecut... vremurile s-au schimbat. Tichetele emise sunt in numar mare, noi societati emitente de tichete de masa au aparut, altele au disparut, altele au fost inghitite. Trecerea vremurilor a lasat urme majore insa, in aceasta piata: concurenta a dus la scaderea comisioanelor, imbunatatirea relatiei cu clientul, oferirea tot mai multor servicii in mod Gratuit (acest cuvant ar ridica din morti "pionierii" tichetelor de masa din Romania - de la inceputuri).

Tipariri si livrari gratuite, livrari in aceeasi zi sau in 24h, suport telefonic extins, personalizari... toate acestea au aparut incet incet pe piata. Si culmea, nu venind dinpre companiile mari si vechi, care au avut o oarecare inertie in acest sens, ci din partea companiilor nou aparute. Incet incet si pe aceasta piata a aparut o concurenta sanatoasa si benefica pentru clientii tichetelor de masa.

Un exemplu in acest sens: http://www.euroticket.ro/tichete/start_tichete.php


In acest moment se poate spune cu mana pe inima ca situatia s-a schimbat, clientul dictand in relatia Emitent tichete de masa - Angajator client. E un mers firesc al lucrurilor. Pacat ca nu se intampla si in alte domenii in care inca se practica umilirea clientului de catre Institutie. Dar vine si timpul asta....

duminică, 23 septembrie 2007

Cultul statului la coada

Cand am ceva de rezolvat la Posta... simt un mic spin intre coaste. In mod cert urmeaza o experienta destul de neplacuta, timp semnificativ pierdut, poate si ceva nervi si, in final, poate chiar mai multi nervi, efortul dovedindu-se inutil uneori.

Cand eram mic si intram intr-un oficiu postal nu exista sa nu gasesc pe jos sau pe pupitrele pentru public, margini albe si zimtate ale colilor de timbre postale, zeci de vederi expuse, plicuri de toate dimensiunile si... (cel mai important pentru mine la vremea aceea) plicuri cu timbre filatelice.

Erau niste vremuri frumoase, strangeam niste bani de pusculita si, cand faceam 10 lei, ma duceam sa imi iau timbre. Dupa aceea incepea micul comert cu alti "mari" pasionati de timbre, care ma asteptau ca painea calda, venind cu "prospaturi" pe piata noastra, a copiilor de 10 ani, colectionari de timbre. Erau vremuri ciudate pe atunci... intrain in Posta si rezolvai imediat, in schimb pentru a iti cumpara unt, mezeluri, oua, branza, era necesar sa stai ore intregi la coada.

Anii au trecut, vremurile si ... sistemele de organizare politice s-au schimbat. Pot spune linistit ca schimbarile sunt substantiale in majoritatea cazurilor. A ramas... insa, aceasta aberanta COADA pe care societatea noastra nu doreste sa o elimine. Si, in mod ciudat, unele lucruri sut pe incers acum: nu mai stam la o coada semnificativa pentru mancare (cu unele mici exceptii), dar in schimb la Posta... compensam in totalitate. Au fost cazuri cand pentru trimiterea unui mandat postal si ridicarea unei recomandate am fost nevoit sa stau 2 ore la coada. Iar in medie, timpul pierdut este de aproximativ o ora pentru serviciile acestei institutii.

Sa nu credeti ca Posta este singura institutie care genereaza cozi. Si sa nu credeti ca institutiile sunt singurele vinovate de acest lucru. Nu pot sa uit situatia unui oficiu postal lipit de un mare centru Romtelecom (cu dimensiuni de cel putin 4 ori mai mare, si mai mereu gol, cu clienti putin in interior), oficiu postat mereu sufocat de cozi imense formate in marea majoritate de platitori ai facturilor Romtelecom. De asemeni, este greu de patruns impulsul nestavilit al celor care se inghesuiela fiecare inceput de an in cozi imense (de 3-4 ore) la sediile Primariilor, pentru a plati niste taxe ce pot fi platite timp de 3 luni de zile, spre disperarea functionarilor implicati.

Nu se poate spune care este explicatia. Imi vine in minte doar similitudinea intre cozile imense ale vremurilor comuniste si (e adevarat mult mai putine) cozile vremurilor noastre. Sa fie, oare, adevarat, ca aceasta nesuferita coada este o manifestare sociala, un prilej de a schimba idei, experiente, de a socializa? Mi-e greu sa cred acest lucru... foarte rar aud sa se discute ceva consistent la o coada la Posta, de exemplu...

Cred ca in final este doar o lipsa de gandire, lipsa de organizare si de competenta in organizare. Dar, chiar si in conditiile in care, inevitabil, anumite institutii sunt organizate si conduse prost in relatia cu publicul (si ma refer aici si la anumite Judecatorii, Prefecturi, samd...) , o mare parte se datoreaza si insusi publicului. Pentru ca daca s-ar gandi mai mult, daca ar fi mai multa luciditate si din partea noastra, incet incet si conducatorii incapabili ai unor institutii vor fi obligati sa mearga inainte si sa schimbe cate ceva. Din pacate progresul trebuie sa plece de la noi iar noi nu il putem pune pe roate.

sâmbătă, 15 septembrie 2007

Avocat in Romania

Nu sunt avocat, nu am facut studii juridice, deci parerea mea este pur si simplu cea a unui inginer, legata de o cu totul alta profesie. Voi incerca, insa, sa astern in Blog cateva ganduri care ma apasa la aceasta ora tarzie.

Totul a inceput acum 3 zile cand, pe unul dintre site-urile (juridice) pe care le co-administrez, pe un email de contact tehnic, a venit o scurta intrebare. Persoana respectiva ma ruga sa o pun in legatura cu un Avocat din Bucuresti, care sa o ajute intr-o oarecare problema. Nimic neobisnuit pana aici. Ultimile randuri au fost, insa, surprinzatoare, fata de tonul rugator-amabil de pana atunci: "Sa mai dam si la avocati de lucru, ca tot ii plateste Statul degeaba, pe banii nostri...."

Intrigat (cunosc satisfacator de bine statutul economic al avocatilor ca si persoane fizice autorizate - proprii lor patroni, de cele mai multe ori), sotia mea fiind Avocat si Coordonator juridic al site-ului de pe care a venit intrebarea, m-am gandit mai adanc la gereseala pe care omul o facea, cautandu-i sursa. Sursa, una extrem de usor de gasit, rezida intr-o ancorare in trecut, in care Avocatii si Notarii erau oarecum legati de Judecatorii si Tribunale si aveau, probabil, o siguranta sporita a constantei veniturilor.

Prezentul, insa, are pentru profesia de Avocat o provocare, fiind propriul sau sef, stabilindu-si singur(a) programul, modul de lucru, volumul de munca, samd... fiind, insa, acelasi timp, supusa unui factor de stress suplimentar: singurele venituri ale Avocatului sunt cele din onorarii. Statul nu-i plateste nimic Avocatului.

Exista o distinctie majora intre profesia de Avocat si cea de Medic, de exemplu (care, in marea majoritate lucreaza inca in sistemul public de Stat, au un salariu fix, asigurat de catre bugetul Ministerului Sanatatii/Stat).

Voi incheia cu un fapt amuzant, oarecum in legatura cu cele spuse mai sus. Intr-o zi am "reusit" sa aud o afirmatie-traznet, ce evidentiaza si mai mult ceatza in care este invaluit Avocatul si sursele sale de venit: "Lasa domne', ca ii stiu eu pe avocati, ca iau spaga de la clienti ca sa le obtina case si alte alea in procese de impartire a bunurilor!" Si credeti-ma, respectiva persoana, atunci cand folosea cuvantul spaga, intelegea onorariu, nu se referea nicidecum la acele elemente ale profesiei de Avocat (existente, ca in orice profesie, de altfel), care exercita diverse activitati ilicite de mituire, influentare samd.., in scopul favorizarii infractorilor. Mi-am spus atunci: daca oamenii reusesc sa confunde onorariul (plata legala a serviciilor juridice legale) cu spaga (mita), atunci profesia asta de Avocat (una deosebit de frumoasa si distinsa, dupa umila mea parere), nu are cum sa fie iubita de oamenii de pe strada niciodata.

Oameni care sunt de acord sa dea spaga la functionarii corupti, pentru rezolvari rapide, mult prea urgente, ale problemelor, oameni care sunt de acord sa plateasca "la negru" diverse activitati, oameni care presteaza "la negru" diverse activitati.

Si pentru a argumenta aceste randuri, va invit sa conspectati Statutul profesiei de Avocat: http://www.dreptonline.ro/legislatie/statut_avocati.php
si
http://www.dreptonline.ro/avocat/avocat.php

vineri, 7 septembrie 2007

Planul national de numerotatie al Romaniei

Recent a fost publicat noul Plan national de numerotatie al Romaniei, valabil pentru numerele telefonice incepand cu mijlocului luiu 2008:

http://www.dreptonline.ro/legislatie/decizie_plan_national_numerotatie_2008_telefoane.php

Motivatia autoritatilor a fost una normala, adaptarea la standardele UE, cresterea numerelor alocate la nivel national, samd...

Imi aduc aminte ce a insemnat trecerea de la numerele locale de 6 la cele de 7 cifre, schimbare anumerelor de mobile. Pe langa incurcatura obisnuita, a mai fost o problema: a trebuit atunci sa imi editez toate numerele din agenda telefonica a mobilului. Si, sincer, acest lucru, m-a deranjat vizibil la respectivul moment. De aceea, amintirea momentului ultimei schimbari mi-este destul de limpede in minte.

De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu numai de aceea. Este si datorita faptului ca ultima schimbare a venit nu foarte demult. Este vorba de cativa ani. Adica intr-un interval relativ scurt de timp, autoritatile noastre schimba de doua ori planul de numerotare, prima data destul de radical si cu consecinte majore, acum ceva mai lejer si cu implicatii mai putine. Imi pun, insa intrebarea: de ce astfel de schimbari succesive apar atat de des? De ce nu se gandeste de la inceput totul, ca apoi sa se ia o masura ferma, acoperitoare pentru urmatorii 50 de ani, de ex?

Banuiesc ca la ultima schimbare a Planului de numerotare, se stia foarte bine ca urma sa intram in UE si ca va trebui sa ne adaptam complet la standardele europene. Si atunci va intreb, este normal ca schimbarile de cadru general din diverse domenii sa aiba loc atat de des?

Desi este doar o opinie personala, nu pot sa nu o scriu: am impresia ca cei care elaboreaza prevederile legislative au multe carente, dar una importanta este lipsa viziunii asupra viitorului. Sunt extrem de importanti cei care au capacitatea de a privi un pic mai departe de cotidian, dar, cu siguranta, doar o mica parte din acestia sunt pusi cu adevarat sa decida cu privire la cadrul legislativ din Romania. Cred ca nu au acces la astfel de posturi pentru ca.... nu au suficienta ... experienta, locurile fiind ocupate de tot felul de specialisti care sunt in stare sa modifice modificarile actualizarilor afectate de modificari, abrogari, completari... samd... adica de cei care transpun in societatea noastra, in care traim si lucram, haosul din propriile lor minti.

PS: Ultimile mele aberatii nu se refera, totusi, la cei care au realizat aceste Planuri de numerotatie, unde s-a inregistrat o oarecare stabilitate, comparativ cu multe alte domenii

marți, 4 septembrie 2007

Examenul de admitere in Magistratura, august - septembrie 2007

Am aflat ieri ceva ce m-a stupefiat: in urma primei probe a examenului de Admitere in Magistratura, au fost declarati respinsi peste 90% dintre candidati!

Doar 176 dintre candidati au reusit sa acumuleze un punctaj suficient pentru a nu fi respinsi:
http://www.dreptonline.ro/comunitate/admitere_magistratura_2007_admisi_proba1.php

Candidatii respinsi:
http://www.dreptonline.ro/comunitate/admitere_magistratura_2007_respinsi_proba1.php

Mi-am adus aminte de o neinsemnata intamplare: eram student in anul II, tocmai reusisem sa trec la o materie la care aproximativ 70% dintre colegii mei picasera. Coborand treptele Facultatii, imi vad profesorul (Dumnezeu sa il ierte), discutand cu coleg de catredra (de asemeni, Dumnezeu sa il ierte), spunand, fiecare, cu o oarecare mandrie, spre repulsia mea, cati studenti au picat in acea zi. Tot intamplarea a facut ca discutia sa fie auzita de un al treilea profesor, care le-a replicat sec: Nu va laudati! Cand aveti multi studenti picati, 80% din vina este a voastra.... Aceasta replica mi-a ramas intiparita de atunci.

Vazand acest incredibil procent de candidati respinsi inca din prima proba, nu pot sa nu fac legatura cu cele descrise mai sus. Chiar daca in acest caz, examinatorii nu au fost cei care au si predat (decat probabil, cu mici exceptii, daca exista), consider ca esecul este al intregului sistem superior de educatie in domediul juridic.

Nu este posibil sa acceptam cu seninatate ca au picat proba eliminatorie peste 90% dintre candidatii nostri, fara sa ne ridicam intrebarea: bun, dar care este cauza? Daca nu o facem inseamna ca suntem iresponsabili. Mai ales ca nu este primul examen din acest domeniu, cu asa recorduri nefericite.

Rezultatul nu a facut decat sa sublinieze carentele unui sistem de invatamant in care studentului i se preda citind direct din carte, cuvant cu cuvant, fara nicio aplicabilitate practica. Si, mai grav, apoi este ascultat si apreciat dupa cat de bine reuseste sa recite paragrafe din cartile juridice.

Unde va ajunge un sistem care isi bate joc de examenele de licenta, scazand standardele atat de mult incat sa accepte studenti prost instruiti? Nu stim. Stim doar ca slaba pregatire a absolventilor, nivelul mediu scazut al candidatilor, nu este decat in mica masura, datorat acestora, ci celor care, ani de-a randul, nu i-au pregatit corespunzator pentru ceea ce avea sa ii astepte.

duminică, 2 septembrie 2007

Va fi din nou Insula Serpilor a Romaniei?

Cand aud stiri legate de Insula Serpilor, imi aduc aminte de ceea ce auzem din familie, de cand eram mic: rusii ne-au furat Insula Serpilor.

Un sentiment de revolta si frustrare, datorat acelei informatii, intiparite in minte din timpurile copilariei, ma cuprinde, de cate ori aud o stire legata de disputele interminabile cu privire la aceasta insula, cu vecinii nostri mai mari de la nord, noii actuali stapanitori ai insulei: Ucraina. Un sentiment normal, ati putea spune, la o prima vedere. Si totusi... este normal?

M-am apucat sa adun un mic material legat de Insula Serpilor:
http://www.dreptonline.ro/utile/insula_serpilor.php

O serie de alte ganduri ma duceau catre alte situatii care, din punct de vedere istoric, acum par aberante: Kosovo, candva inima si vatra poporului sarb, e acum disputat de populatia albaneza, locatia Troiei pare a fi in Turcia actuala si nu in Grecia... samd... In mod clar ratiunile si dreptul istoric nu mai sunt argumente suficiente in zilele noastre.

Geopolitica, strategia si inteligenta diplomatica sunt mult mai importante in aceste vremuri. Trecand peste sentimentele nationale, trebuie sa intelegem un lucru simplu: putem sa recastigam Insula Serpilor doar daca stim cum sa punem problema, doar daca vrem si avem argumente suficiente. Pentru ca acum nu ne mai judecam noi si vecinii nostri, acum lobby-ul si presiunile populare conteaza mult mai putin decat inainte.

Decizia Curtii Internationale de Justitie va fi implacabila. Daca vom avea competenta sa ne aparam drepturile, probabil ca vom castiga.

Aproape sigur, va nemultumi pe una dintre parti. Vom fi noi, oare? Posibil da, posibil nu. Important este sa stim ca s-a facut tot ce, omeneste a fost posibil. Dar, ma intreb acum: se face in prezent tot ce este omeneste posibil?

Profesionistul si omul bun la toate

Am crescut in mijlocul unei adevarate isterii: importanta sociala a omului bun la toate.

Cred ca nu exista bloc sau strada care sa nu aiba cate un astfel de om, chemat de toti membrii mini-comunitatii respective atunci cand: se strica o teava, cadea o placa de faianta, se ardeau firele electrice din pereti, se strica antena cu care reuseam sa privim emisiunile televiziunilor bulgaresti, si cate si mai cate. Sa ii spunem Nea Gica, si eu am avut un astfel de om pe strada.

Extrem de ocupati si apreciati, acesti oameni aveau, deseori, un statut de demnitar local, erau un exemplu dat tuturor, fiecare barbat al comunitatii locale era comparat, prin inferioritate, cu acestia.

Venirea acestor oameni in casa ta, atunci cand era o problema, era o chestiune ce tine de favorizarea sortii: vorbeai, stabileai o zi si o ora, te amana de 2-3 ori, si apoi, la termenul final stabilit, intarzia aproximativ 2-3 ore. Cand venea, insa, toata frustrarea amanarilor, lipsei de punctualitate si seriozitate, trecea. Nu mai conta nimic, in afara de faptul ca el venise. Era acolo, si urma sa repare ce era de reparat. Problema urma sa fie rezolvata. Cu totii intelegeam de ce ne-a amanat atat: avea intreg blocul cu probleme si, in plus, avea si el un servici. Pentru ca am uitat sa spun: acesti oameni aveau serviciul lor, putea fi soferi, vanzatori, maistrii, strungari, postasi, ... puteau fi orice, dar foarte rar puteau fi chiar instalatori, electricieni... samd...

Anii au trecut... importanta acestor oameni s-a mai diminuat, dar nu in totalitate. Aparitia firmelor specializate in aceste servicii nu adus complet rezolvarea: costurile lor erau mai mari, adaugau si TVA. Dar ofereau o mica, dar semnificativa responsabilitate: respectau programarile (aproximativ macar), puteau fi trasi la raspundere (aproximativ, de asemeni) si, fapt din ce in ce mai important, ofereau o cheltuiala deductibila, absolut legala. Incet... incet, reparatiile instalatiilor a inceput sa fie facuta tot mai mult de instalatori, partea electrica de electricieni.

Am realizat cat de mult s-a evoluat in acest sens atunci cand m-am intalnit chiar cu Nea Gica. Inca destul de tanar, arata destul de rau. Parea dezorientat, fara motivatie si ocupatie. M-a intrebat chiar daca nu am ceva de lucru pe acasa, ca ma ajuta el. Ieftin. Ca ultim argument a adus bomba: rezolva chiar repede si nu mai e nevoie sa ii dau sa manance.

vineri, 31 august 2007

Succesul peste noapte

Nu pot sa nu ma gandesc la goana quasi-nebuneasca dupa castigurile rapide. Se pare ca indiferent ce s-ar intampla in Romania, indiferent in ce arii de influenta, in ce epoci am fi, aceasta goana ne ridica mereu adrenalina, ne face sa visam cu ochii deschisi, ne da o ratiune noua in viata, inlocuind una sanatoasa, a castigului muncit.

Fie ca se numeste Caritas, privatizarea anilor '90, FNI sau ... Loteria Romana, esenta a ramas aceeasi, manifestarile au ramas aceleasi: romanii au dat navala, trecand peste orice ratiune, in tot felul de sisteme de imbogatire peste noapte. Exceptand Loteria (care are principiile cele mai normale si sanatoase din cele mentionate, dar de a caror realizare corecta sincer am mari indoieli), se ridica o intrebare usoara: cum poate cineva sa gandeasca ca este posibil undeva pe acest Pamant, sa investesti 100 lei si sa obtii in cateva luni de 4-5 ori mai mult, fara sa prejudicieze pe altcineva?

Si daca, totusi, cei care si-au pus intrebarea aceasta, si-au raspuns ca merita riscul, ma intreb in mod simplu: unde sunt adevaratele victime? Intrucat in momentul in care urmaresti un astfel de castig, este normal ca, implicit, sa si accepti un astfel de risc.

O sa ma intrebati: bun, dar de ce aceasta discutie acum? Intrucat observ cu tristete ca o mult asteptata schimbare a mentalitatii romanului intarzie sa apara. Desi, cel putin pe hartie, apartinem de o alta lume, una cu principii mult mai pragmatice si mai sanatoase, a castigului trudit, a rasplatirii competentei. Principalele stiri ale ultimei saptamani s-au referit la castigurile de la Loterie, la marele bilet-mamut, la imbulzeala romanilor la casieriile respectivei societati (lucru deloc condamnabil, dar relativ neproductiv).

Cand vom intelege, oare, ca, in afara de insignifiante exceptii, viitorul ne obliga sa muncim ca sa traim. Si, mai ales, sa muncim cu adevarat, ca sa traim cu adevarat.

Fara inceput

Nu am pregatit un inceput. Mereu consider ca daca stau mult sa ma gandesc la inceputurile proiectelor, pierd un timp de doua ori mai important decat este normal.
Asa ca imi suflec manecile (de mult vroiam sa pornesc un blog) si iata ... lansarea blog-ului de fata.
Ce va fi aici? Sincer in acest moment nu stiu. Stiu doar ca doresc sa imi potolesc o oarecare sete de comunicare.
Voi incheia (pentru ca incheierile sunt mai usor de realizat) exprimandu-mi speranta ca aceasta era noua in care intra Internetul va incuraja ceea ce a lipsit enorm societatii umane, inca de la inceputuri: comunicarea