vineri, 4 aprilie 2008

Romania la Eurovision 2008

Scriu abia acum despre un astfel de subiect. Motivul este ca.... pur si simplu nu mi se pare atat de important si, in plus, mi-a produs destula greata inerenta.


Cred ca, de fapt, nici nu este vorba despre rezultatul masluit, fraudat, cu castigator numit de o clica/cloaca al inca unui concurs in Romania, ci pur si simplu despre promovarea non-valorii in Romania. In Romania rareori conteaza valoarea autentica, meritele personale, caracterul. Ce conteaza mai mult este spatele, pila, relatiile, parghiile. Daca ai suficiente astfel de elemente, poti fi si ultimul prost al lumii, ca tot reusesti sa te impui.


Nu este o surpriza faptul ca o melodie care era net inferioara alteia, care nici macar nu poate fi fredonata, pe care o uiti in secunda a doua de la auditie, o melodie care nici nu ar fi trebuit inclusa in concurs, datorita prevederilor Regulamentului, o melodie care, din cate am inteles, nu a reusit sa treaca nici macar de preselectiile unui festival inferior, Mamaia, a reusit sa se impuna intr-un concurs organizat de clica non-profesionista a TVR-ului. TVR care, desi au trecut aproape 20 de ani de la marea schimbare din 1989, continua sa aiba cam aceleasi practici care includ cu mandrie: neseriozitate, lipsa de profesionalism, inchistare in practici invechite si lipsa de modernism.


Ce este mai trist, insa, este faptul ca la urmatorul Eurovision (in paranteza trebuie spus ca acest festival si-a pierdut prin lumea occidentala o mare parte a interesului, fiind cam rasuflat, multe tari trimitand concurenti de mana a treia sa le reprezinte), o astfel de melodie va reprezenta Romania. Si mai trist, insa este faptul ca totul se desfasoara pe banii nostri, TVR-ul obtinand in mod abuziv de atatia ani de zile, bani de la fiecare dintre noi, dar neasumandu-si nicio responsabilitate in acest sens.

Si, voi incheia intr-o nota si mai trista: o melodie va reprezenta Romania la Eurovision, dar nu va reprezenta romanii...