sâmbătă, 25 iulie 2009

Tribul fauritorilor de ciomege

A fost odata ca niciodata... un mare sef de trib. I se spunea Decanul. Era inconjurat numai de prietenii lui si era pus sa reprezinte interesele intregului sau Trib, in randul celorlalte triburi dar si in randul societatii lor, in general. Tribul sau producea ciomege. Fiecare membru al tribului facea zilnic ciomege si incerca sa le vanda. La 10 ciomege vandute, un ciomag era dat catre autoritatea sefului de Trib, ca plata pentru serviciile aduse, de promovare a intereselor tribale. Majoritatii membrilor tribului le era greu sa isi duca traiul de pe o zi pe alta. Ciomege se produceau destul de multe, unele mai bune, altele mai proaste, ciomege se mai produceau si prin alte triburi, fie ca aveau voie sau nu ... si tot asa... Era destul de greu sa vinzi ciomege in acele zile.... Totul era si mai greu, intrucat... chiar daca un membru al tribului nu vindea niciun ciomag.... la sfarsitul lunii tot trebuia sa dea un ciomag visteriei administrate de seful sau.... asa ca penalizare pentru proasta performanta.
La un moment dat, insa, seful a inceput sa calculeze ca decat sa faca eforturi sa isi ridice tribul, sa il promoveze, sa deschida noi piete de vanzare a ciomegelor, sa se lupte pentru drepturile membrilor tribului sau, este mai comod sa nu faca nimic altceva decat sa-i stranga de peste tot pe toti pierde-vara, sa ii faca membri ai tribului sau, astfel incat sa fie sigur ca visteria primeste de la cat mai multi membri cel putin cate un ciomag. Mesterii in faurirea ciomagelor au inceput sa dispara putin cate putin, inecati de concurenta unor "ciomagari" de conjuctura, care lucrau si mult mai prost si ceva mai ieftin. In timp prestigiul tribului a scazut, preturile ciomegelor produse de ei a scazut, multi fauritori de ciomege au fost nevoiti sa renunte, disperati de lipsa vanzarilor si de piata proasta, altii, de 10 ori mai mult in fiecare an, erau adusi in trib, de dragul de a avea un trib cat mai mare, fara nicio preocupare in calitatile membrilor sai.
Singura preocupare a sefului de trib era cum sa isi dubleze tribul, desi tribul sau era, poate, de 10 ori mai mare decat era nevoie, pe piata vanzarii de ciomege. Visteria de trib era plina de ciomege, in timp ce, probabil, marea majoritate a membrilor de trib, murea de foame, din lipsa de vanzari si de sanse. Mai mult, celelalte triburi din jur, profitand de faptul ca acel conducator al tribului fauritorilor de ciomage nu se preocupa in niciun fel in apararea intereselor membrilor sai, au reusit, pas cu pas, sa obtine noi si noi privilegii pe seama acestora, sa le preia din sarcini si din drepturi. Un intreg trib infometat a asistat, insa, stupefiat, la moartea neasteptata a sefului de trib, chiar in momentul in care acesta anunta necesitatea cresterii si mai mult a numarului de membri ai tribului sau. Un intreg plan se vedea a fi lasat fara cel care il pusese in aplicare si il dorea dezoltat si mai mult, indiferent de consecinte. Un nou sef de trib a ajuns sa conduca destinele fauritorilor de ciomege. Probabil din neincredere, probabil din lipsa sperantei, venirea noului sef de trib nu a fost intampinata cu atat de multa bucurie, precum, probabil ar fi trebuit. Conditiile in care noul sef de trib urma sa inceapa lucrul erau cu atat mai dificile cu cat ciomegele se vindeau putin si prost, si se mai produceau in multe alte locuri, deja, de catre persoane care, poate, ar fi trebui sa se ocupe cu altceva si nu cu ciomege. Era cu atat mai greu de facut ceva, cu cat triburi echivalente din strainatate deja produceau sceptre regale, bastoane de ceremonie, bastoane nobiliare, obiecte rafinate in acest domeniu. Povestea se termina aici. Este doar o poveste.... ce se va pierde in negura anilor. Nu mentioneaza niciun nume. Realitatea noastra urmeaza sa dovedeasca daca totusi, in final, va trebui mentional unul.

Niciun comentariu: